Am vrut sa scriu cateva randuri aici astazi pentru ca nu merita sa fie uitat, dar acum nu imi gasesc cuvintele...!
Alexutz a facut partea din viata mea si a celorlalti parteneri de joaca timp de 20 de ani ... si a plecat fara sa-si ia ramas bun... Niciodata nu voi putea uita cand venea zambind spre mine, ma strangea de umar si ma intreba "Ce faci, Iulica?"!
Nici acum, dupa atata timp, nu imi vine sa cred ca el chiar a plecat si cateodata ma cuprinde un dor de el de parca nu mai pot respira...
Noi ceilalti, vom ramane mereu aproape de parintii sai si vom incerca sa pastram vie amintirea lui Alex pentru totdeauna!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, scumpul nostru prieten! Noi niciodata nu vom indrazni sa te uitam!