miercuri, 5 ianuarie 2011

Fursecuri cu fistic



Ingrediente:
100g unt
500g faina
50g zahar
200g miere
1 galbenus
1/2 praf de copt
200g ciocolata neagra
200g ciocolata alba
50g fistic.


Amestecam bine mierea cu untul topit, apoi punem galbenusul si zaharul.

Omogenizam si adaugam faina impreuna cu praful de copt.

Framantam un aluat din care intindem o foaie subtire si incepem sa taiem diverse forme. Eu le-am facut sub forma de stelute. Punem stelutele in tava tapetata cu hartie de copt si le coacem 12-15 minute la foc mediu.


Cand sunt gata, le scoatem si le lasam sa se raceasca complet, apoi lipim cate 2 cu ciocolata neagra. Deasupra fiecarui fursec ungem putina ciocolata alba si presaram cu fisticul tocat marunt.




luni, 3 ianuarie 2011

Racituri de porc

Departe de casa si tot am obtinut o racitura minunata care ne-a adus aminte cu prilejul Craciunului ce delicatese savuram atunci cand eram aproape de parintii nostri care nu-si mai gaseau linistea pana cand toate bunatatile Craciunului erau gata de servit familiei dar si invitatilor.


1 buturel de porc
1kg piept de porc
3 morcovi
2 cepe
2 pliculete de gelatina
7 catei de usturoi
sare, piper.



Spalam si curatam bine carnea, o taiem in bucatele mai mic, curatam legumele si le punem impreuna la fiert. Apa adaugam cat sa le acopere. In cazul in care se mai evapora, mai adugam apa ca sa fie tot timpul acoperite.


Luam spuma cu ajutorul unei linguri si lasam sa fiarba pana cand carnea se desprinde usor de pe os iar apa devine lipicioasa(se lipeste usor de degete).
Cand e totul gata, scoatem legumele si carnea deoparte.
Gelatina o lasam la inmuiat in putina apa rece.

Aruncam cepele(care au stat la fiert numai pentru aroma:D) iar morcovii ii taiem feliute, si apoi fiecare feliuta o taiem astfel incat sa arate ca o stea...eu aveam chef de joaca :D.


Desprindem usor carnea de pe os si o taiem in bucatele mai mici.
Apoi, asezam intr-o caserola stelutele de morcov impreuna cu cateva fire de patrunjel(pentru decor) , apoi carnea taiata.


Cu zeama ramasa am procedat astfel: am strecurat-o, apoi am pus-o la fiert din nou impreuna cu usturoiul pisat. Am lasat sa dea cateva clocote impreuna, apoi am luat-o de pe foc. O mai lasam cateva minute sa se mai racoreasca, apoi luam cateva linguri de zeama si amestecam cu gelatina pana aceasta se topeste. Turnam amestecul obtinut in zeama cu usturoiul pisat si amestecam foarte bine astfel incat gelatina sa cuprinda toata zeama. Condimentam bine si turnam apoi peste carnea din caserole. Se pastreaza la rece.
Mie mi-au iesit 2 caserole(ca in poza) plus un castronas mai mic.
Foarte buna a iesit!




duminică, 2 ianuarie 2011

Merenghi cu alune


Am avut aceste merenghi pe masa de Craciun si au fost delicioase!
Sper sa le incercati cu incredere pe viitor!


Ingrediente:
175g zahar
3 albusuri
1 pliculet zahar vanilat
200g alune macinate(eu am avut alune de padure)
alune de padure intregi pentru decorare
50g ciocolata neagra.


Mixam ca pentru bezea albusurile impreuna cu zaharul si zaharul vanilat.


Incorporam alunele macinate si omogenizam acest aluat.


Spritam aluatul in tava tapetata cu hartie de copt si asezam cate o aluna in fiecare gramajoara de aluat.
Bagam tava in cuptorul preincalzit la 150C si lasam cca 20 de minute la copt.

Dupa ce sunt gata, scoatem tava si lasam fursecurile la racit.
Intre timp, topim ciocolata pe baie de aburi si ornam fursecurile cu ea.
Delicioase! La gust se aseamana foarte bine cu bezelele.



Reteta este dintr-o revista scanata, gasita pe forumul culinar.ro, adaugata de Laura Sava(sper sa nu ma insel :D).

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Aperitiv festiv



La Multi Ani pe noul an si tot ce va doriti sa vi se indeplineasca!
Stiu ca abia a trecut Revelionul dar trebuie sa va ofer in continuare ce bunatati am avut noi de aceste sarbatori:D.
Va ofer cu drag acest aperitiv! L-am avut pe masa de Craciun! Nu este greu de facut si dupa aceasta idee, bineinteles, puteti face fel si fel de combinatii.


INGREDIENTE:
paine neagra feliata
castravete
masline
chiftelute din piept de curcan
betisoare pentru aperitive.


Facem chiftelutele de curcan ca AICI apoi le taiem in jumatati. Inlaturam cu un cutit coaja feliilor de paine, apoi taiem fiecare felie in 4 bucatele mai mici si le ornam ca in poze.
A fost prima data cand am facut chiftelute din piept de curcan. Ies un pic mai tari, dar gustoase si consistente.
Este o idee de aperitiv delicios care va place cu siguranta.