vineri, 27 ianuarie 2012

Fursecuri cu nuca de cocos




Si in sfarsit ultima reteta de Sarbatori:). Niste fursecuri bune pentru iubitorii de nuca de cocos.


Ingrediente:
40ml ulei
40g unt
2 oua
150g zahar pudra
vanilie
350g faina
nuca de cocos.



Punem pe foc mic untul si uleiul si dam deoparte dupa ce tot untul s-a topit.Lasam la racit si intre timp mixam bine ouale cu zaharul pana isi dubleaza volumul si devin ca o crema.
Adaugam treptat amestecul racit de ulei si unt si mai mixam un pic.
Adaugam vanilia apoi faina amestecata cu praful de copt. Luam la framantat aluatul rezultat dupa care il bagam la rece in frigider timp de o ora.





Dupa ce aluatul s-a mai intarit, formam din el bilute mici pe care le asezam in tava tapetata cu hartie de copt, apoi le presam usor cu mana si presaram deasupra nuca de cocos.




Le coacem in cuptorul preincalzit la 170C pentru 15-20 de minute.


joi, 26 ianuarie 2012

Biscuiti cu Nutella

Link


O alta reteta pe care am pregatit-o de Sarbatori a fost aceasta. O reteta delicioasa dar si simpla de pe blogul Laurei.



Ingrediente:
125g faina
2 oua
80g unt
2 linguri cacao
2 linguri zahar
75g nutella
1 lingurita praf de copt.




Mixam bine ouale cu zaharul dupa care adaugam untul topit si racit, cacao, nutella, faina si praful de copt. Omogenizam aluatul apoi il bagam la rece in frigider pentru 30 de minute ca sa se mai intareasca.
Dupa aceasta jumatate de ora, scoatem aluatul si incepem sa formam bilute de marimea unei nuci. Asezam bilutele in tava tapetata cu hartie de copt si bagam iarasi la rece pentru inca 15 minute.





Coacem biscuiteii la 170C pentru 10-15 minute.
Foarte buni!


luni, 16 ianuarie 2012

Sarmalute in frunze de varza




O alta reteta delicioasa este cea de sarmale in frunze de varza murata. Am avut aceste sarmalute pe masa de Craciun si au fost foarte bune numai ca frunzele de varza au fost un pic mai groase decat cele pe care le gasim in Romania si care sunt mult mai subtiri si usor de manevrat. Cu toate astea, noi am fost multumiti de rezultat.
Nu stiu daca cineva va mai face acum sarmalute insa sper sa va fie de folos reteta pentru Craciunul viitor.


Ingrediente:
2 verze murate
1,5kg carne tocata amestec vita si porc
160g orez
2 cepe
cimbru
sare, piper
4-5 linguri bulion
sunca afumata
apa.


Se asaza frunzele de varza in apa rece si se lasa asa pentru 2-3 ore la desarat. Se schimba apa de 2-3 ori. Se spala orezul bine in mai multe ape apoi se lasa si el aproximativ 1 ora in apa sa se umfle.
Curatam si spalam ceapa, o tocam marunt apoi o amestecam cu carnea, orezul, sarea, piperul si cimbrul.
Intindem o foaie de varza, taiem nervura groasa din mijlocul ei apoi o taiem in bucati potrivite si incepem sa formam sarmalutele.





Tocam cateva frunze de varza pentru a aseza pe fundul oalei si apoi sa acoperim sarmalutele cat timp vor sta la fiert.
Dupa ce am asezat in oala un strat de varza tocata, incepem sa asezam cu grija sarmalutele iar din loc in loc asezam felii de afumatura.
Deasupra sarmalelor asezam iarasi un strat de varza tocata, putin cimbru si le acoperim de apa amestecata cu bulion.
Le punem la fiert pe foc mic cca 2 1/2 ore apoi le bagam in cuptorul preincalzit la 180C pana mai scade apa si sarmalutele se rumenesc frumos.
Se servesc alaturi de mamaliga si smantana.



 








Pofta buna!

joi, 12 ianuarie 2012

Rata la cuptor




La Multi Ani dragii mei cititori! Un An Nou cat mai bun va urez din toata inima si plin de impliniri!
Cu toate ca Sarbatorile au trecut, voi posta cateva retete care s-au regasit in meniul nostru de pana acum apoi vom incepe detoxifierea organismului cu muuuuuulte retete de salate deoarece anul acesta voi fi miresica :D si nah...ca orice mireasa trebuie sa arat bine.
Aceasta reteta este preluata de pe unul din siteurile mele preferate si anume e-Retete . Tin sa-i multumesc Ioanei pentru atatea retete delicioase cu care ne incanta de fiecare data! Nu cred sa gasesti ceva care sa nu fie indeajuns de gustos in mica ei casuta.


Ingrediente
1 rata ( cca 2 kg )
sare mare

Umplutura
1 lingurita sare
1 lingurita piper
1/4 lingurita ghimbir pudra
1/4 ceapa
2 catei usturoi
2 linguri sos de soia
1 lingura suc de portocale

Glazura 1
1 lingura miere
1 lingura sos de soia
2 linguri otet de orez
50 ml apa

Glazura 2
2 linguri sos de soia
2 linguri otet de orez
1 lingura suc de portocale
1 lingurita ulei susan
1/2 lingurita sare
1/4 lingurita ghimbir praf
1/4 lingurita chili pudra
2 catei usturoi
1 lingura miere
1 lingura zahar brun.



Rata se pregateste cu o zi inainte de a fi gatita si ar fi bine sa aveti pe cineva care sa va ajute.
Se curata bine si se freaca apoi peste tot cu sare mare pentru a reimprospata pielea. Dupa aceasta operatiune, se spala bine inclusiv in interior cu apa rece. Se desfacea pielea de pe piept cu grija, apoi cu ajutorul unui pai in care suflam, se desface de peste tot.
Frecam rata in interior cu un ameste din ghimbir, sare si piper. Se introduce ceapa taiata felii, usturoiul taiat in doua bucati, sucul de portocale si sosul de soia. Se coase apoi pielea. Eu am folosit ac si ata dar puteti folosi si scobitori pentru a sigila bine. Aburul care se va forma in interiorul ratei in timpul coacerii nu va lasa carnea sa se usuce si astfel va iesi frageda si aromata.






Oparirea ratei:
Se fierb 4 litri de apa. Suspendati rata cu ajutorul unui carlig astfel incat sa fie cu picioarele in jos. Tineti rata deasupra unei chiuvete si cu o cana turnati apa fiarta de jur imprejurul ei. Aveti grija sa nu ratati nici o zona. Pielea se va intinde. Dupa ce ati oparit-o, uscati pielea ei 5 minute cu un uscator.





Glazura 1:
Se pun toate ingredientele la fiert iar cand incep sa faca spuma, se iau de pe foc. Cu aceasta glazura se unge rata pe toata suprafata ei. Se usuca iarasi cel putin 5 minute cu uscatorul, apoi se lasa 2 ore la temperatura camerei. Dupa cele 2 ore, o asezati in frigider si o lasati sa se scurga 24 de ore. Eu am asezat-o intr-o strecuratoare pe care la randul ei am asezat-o intr-un castron mai mare.
A doua zi, scoateti rata din frigider cu 4 ore inainte de a o coace. E foarte important ca pielea ratei sa fie foarte bine uscata!





Legam aripile ratei cu ajutorul unui bat pentru frigarui apoi o asezam pe gratarul cuptorului iar sub gratar asezam o tava cu 2-3 cani de apa in care sa se scurga grasimea. Apa nu va lasa grasimea sa se arda iar daca se mai evapora, completati din nou cu apa. Se lasa rata in cuptorul preincalzit la 170C pentru 20 de minute apoi scadem temperatura la 160C si o mai lasam 1 ora si 10 minute. Dupa acest timp, scadem iarasi temperatura, de data asta la 150C, asezam rata cu pieptul in jos si o lasam inca 30 de minute.

Glazura2:
Punem ingredientele la fiert iar cand incep sa faca spuma, le luati de pe foc si strecurati sosul obtinut. Dupa 2 ore de coacere, ungeti bine rata pe spate cu aceasta glazura, o intoarceti apoi cu pieptul in sus si o glazurati si pe fata. Continuam sa o coacem dupa cum v-am spus un pic mai sus iar in ultimele 30 de minute aveti grija sa nu se inchida prea tare la culoare. Rata trebuie sa aiba o culoare portocalie, nu maronie iar pielea trebuie sa fie crocanta.
Dupa ce scoatem rata din cuptor, o acoperim cu folie de Al pentru 15 minute astfel incat sa se distribuie sucurile din ea.




Pielea este considerata o delicatesa si intr-adevar este delicioasa!
Va urez cu drag pofta buna!